cronicamarunta

Articol publicat in: Personal

TensePast. O înmormântare țigănească a blocat tot orașul. Caii se speriasera de mașșini, autoturismele de armăsari, bidiviii de automobile și haosul a fost gata de joacă. În mințile mele, eșarfele albe din jurul grumajilor lor, ale cailor, erau aripi în vânt, în van. Îmi băteam cu forță toba , armăsarii erau loviți cu milă, când nascultau, pe lângă ce se întâmpla în mine. Mâini aspre, slabe, îi purtau pe bidivii spre cimitir, și eu simțeam stransoarea de căpăstru în jurul gâtului de parcă crăpăturile acelea din pielea arsă mă ghidau pe mine nspre groapă. Renoare, tată, stai puțin, aici nu mai e vorba de trupuri dulci, îmbăindu-se. Entr-un colț, undeva, moartea. N-am mai văzut-o de mult zâmbind. Aruncând cadavrul în pământ, mintea groparilor mirosea a sarmale cu smântână. Acopereau sicriul cu mămăligă aburindă și cu buzunarele deschizandulis-e tot mai largi, cu cât îngropaciunea se apropia de sfârșit.  Mortul râdea, înfundat, din cutie.